3

Pe 27 august s-au implinit 3 ani de cind am pornit acest blog. Nu a existat un motiv anume pentru acest lucru cu atit mai mult cu cit nu imi place sa vorbesc despre mine. Pur si simplu am crezut ca de fiecare data cind incep un lucru ca pot schimba ceva in mentalitatea oamenilor cu care interactionez. Dupa 3 ani si peste 100 de posturi cu subiecte diverse am ajuns in acelasi punct.

Some morbid thoughts of mine (V)

Damn, this Apocalypse they keep talking about is getting late! I’m dead anxious waiting for it.

*****

This tough life is killing me. I hope an easy death will keep me alive.

*****

They say you’re not really dead as long as you keep living in your other significant ones’ heart. Would you let me at least make me a beautiful apartment in your heart just to keep living there comfortly?

*****

I’m not afraid of death. I just get freaking scared of how creepy the word “death” sounds.

*****

Why they say: “The criminal was sentenced to life”? They should say “sentenced till death”

Visul care a miscat lumea din loc

That’s one small step for man, one giant leap for mankind.
Neil Armstrong, 20 iulie 1969

Pe 20 iulie se implinesc 40 de ani de la aselenizarea misiunii Apollo 11. Desi m-am nascut dupa acest eveniment, inca ma tulbura gindul la acei bravi oameni care au atins pentru prima oara solul lunar. Dar zborul catre Luna nu este numai povestea curajoasa a unor oameni care s-au avintat catre necunoscut si seria de evenimente pe care au declansat-o dupa acel moment. Caci trebuie sa recunoastem, aselenizarea a insemnat ruperarea lanturilor a multor dintre visurile omenirii, care traia inchistata in dogmele ancestrale ale pacatului adamic sau ale razbunarii ceresti ce a urmat construirii Turnului Babel.

Ideea ca omul poate realiza calatoria printre stele prin propria putere a fost prevazuta acum mai bine de 2000 de ani, fara ca cel care a enuntat-o sa aiba cea mai mica idee despre propria sa profetie: Per aspera ad astra¹⁾. De atunci, cei ce au urmat probabil ca au inteles gresit semnificatia metaforica a expresiei latine si au luat-o de buna. Cu fiecare zi, cu fiecare pas, cu fiecare om ce s-a gindit la ea, visul a inceput sa prinda viata.

2 iulie

O zi importanta in istorie.

Thomas Savery patenteaza primul motor cu aburi in 1698, Vermont este primul teritoriu american ce aboleste sclavia in 1777, incidentul de pe Amistad in 1839, incepe Razboiul Crimeei in 1853, a doua zi a bataliei de la Gettysburg in 1863, ziua in care Marconi obtinea patentul pentru inventarea radioului in 1897, primul Zeppelin decoleaza in 1900, Noaptea Cutitelor Lungi in Germania nazista in 1934, ziua in care Lyndon B. Johnson a semnat Declaratia Drepturilor Civile care interzicea o data pentru totdeauna segregatia rasiala in 1964, Vietnamul de Nord si cel de Sud formeaza Republica Socialista Vietnam in 1976, Steve Fosset devine primul om care face ocolul lumii intr-un balon in 2002.

Si totusi nu e vorba de toate acestea. E doar ziua mea de nastere. O zi de miercuri 1975, ca oricare alta pentru oameni, dar o zi speciala pentru mine. O zi de nastere care vine sa imi aminteasca in mod ironic, la 34 de ani distanta, ca toti suntem fragili si muritori.

Si ca sa aniversez cum se cuvine, va prezint o melodie chiar din 1975, una din favoritele mele. Intimplator sau nu, se afla pe primul loc in UK Singles Chart in saptamana 30 iunie – 6 iulie 1975.

Something for the soul

In luna care tocmai a trecut, mai 2009, situl meu personal, beautycenter.ro, site de care ma ocup de 6 ani deja, a depasit toate recordurile in toti cei 6 ani de activitate. A depasit numarul de vizitatori unici zilnici, 2621, numarul de vizitatori unici saptaminali, 14624, numarul de vizitatori unici lunari, 58411.

Probabil ca cifrele acestea par mici pentru un cunoscator intr-ale internetului, insa pentru un portal tematic - aflat in trafic peste citeva situri concurente serioase, sustinute de companii private cu angajati dedicati – si de care timp de 6 ani s-au ocupat doar 2 oameni, acest lucru este neobisnuit. Este exceptional faptul ca situl a tot crescut de la an la an, incet dar sigur, cu continut informativ de calitate si obiectiv, cu grija pentru detalii care uneori fac diferenta, lucru care ma face sa cred ca situl nu este deja doar un brand romanesc de internet ci si un brand personal, atit pentru mine dar mai ales pentru Meda.

Pentru mine, ca programator, aceste recorduri nu trezesc atita frenezie cit ar trebui poate, insa pentru Meda ele sunt cele mai importante. Nu numai pentru ca a crezut in acest site si si-a sacrificat citiva ani buni pentru aceasta idee, dar si faptul ca si-a dovedit, mai mult ca oricind – trecind peste momentele mai grele din viata ei, cind poate uneori si-a pierdut increderea in ea - ca este capabila sa faca sa mearga un astfel de site mai bine decit multi oameni din internetul romanesc, care sunt mai cunoscuti decit ea. Mai mult decit atit, trebuie sa ii multumesc ca a avut rabdare cu mine de fiecare data cind am batut-o la cap cu toate toanele mele legate de site.

Felicitari Meda!

10

Acum 10 ani, pe 5 aprilie 1999, intram oficial, ca angajat, in domeniul internetului. Neoficial, se implinesc 11 ani de cind am facut cunostinta cu  internetul, pe 25 februarie 1998, la internet-cafe-ul Raffles de pe Calea Victoriei.

Privind inapoi imi dau seama ca internetul mi-a salvat viata. Tocmai terminasem un masterat in fizica si urma sa intru probabil ca asistent in vreun laborator odios de cercetare in care dormitau nu numai aparatele vechi de peste 30 de ani dar si cei care le manevrau. Realizam ca urma sa depind foarte mult de cei cu care urma sa lucrez, iar salarizarea la acea data era foarte proasta in domeniul cercetarii, mai ales daca nu aveai la activ un numar serios de articole in revistele de specialitate.

In autobuz

Statia Aparatorii Patriei. Lumea se imbulzeste in autobuz gata sa prinda un loc in timp ce el priveste nelinistit in stinga si in dreapta catre usile autobuzului. Incearca sa urce pe usa din mijloc insa oamenii il huiduie si il gonesc cu sacosele si picioarele. Renunta momentan si se retrage repede cu urechile aplecate pe spate si fuge repede catre usa din fata. Reuseste sa urce si se piteste intr-un colt. Se pare ca oamenii de la usa asta sunt mai intelegatori.

Continua sa stea linistit, deja a trecut prima statie. Oamenii se urca in autobuz si privesc mirati catre cainele-calator. Altii nici nu il observa, sunt prea ocupati sa se tina de bara sau sa isi taxeze biletul. Deja au trecut doua statii. Masina se mai goleste, oamenii coboara la piata Berceni-Oltenitei vinturindu-si sacosele. El nu are treaba la piata, trebuie sa mearga mai departe. Trece si a treia statie. Se ridica, poate ca sa se dezmorteaza. Sta in fund si se uita linistit catre oamenii de pe scaune, cu ochii calmi si urechea pleostita. Masina decelereaza iar el se ridica de-a binelea pe cele patru picioare si miroase aerul ridicind botul si zbatind narile. E statia Piata Sudului si e timpul sa coboare. E deja ora 9 si jumatate, trebuie sa ajunga devreme la locul sau omul pe care il cauta. Usile se deschid si el sare avantind-se pe trotuar cu pasi grabiti in timp ce isi ridica urechile si coada. O alta zi de lucru incepe.

O alta cursa, acelasi oras. Statia Bd. Metalurgiei. Autobuzul soseste in statie si soferul opreste atent masina, evitind oamenii care coboara de pe trotuar gata sa isi ocupe locurile. Au facut cumparaturile la Carrefour Grand Arena iar acum se duc acasa sa pregateasca masa. Masina nu s-a umplut totusi, iar oamenii sunt rasfirati prin autobuz. Ziua e linistita, vremea e frumoasa, toti se bucura de razele soarelui ce razbat prin ferestre. Un calator desface o legitimatie si o arata unei fete. E controlor. Aceasta nu protesteaza, se uita la legitimatie si isi scoate buletinul. Colegul controlorului vine alaturi cu un aparat portabil de taxat. Amenzile sunt acum pe loc si se taxeaza cu 50 RON. Controlorul incaseaza taxa si cu atentie tasteaza suma in aparat. Masina accelereaza usor si el se opreste ca sa se sprijine de bara. Gata, bonul s-a tiparit si un alt calator a fost amendat simplu, fara discutii. Fata ia bonul si il introduce in portofel. Masina opreste iar controlorii coboara. Data viitoare, cine stie, poate vor da peste cainele-calator si il vor convinge sa le dea taxa de calatorie fiindca, daca si-ar fi luat bilet, RATB ar fi putut imbunatati confortul transportului din banii sai, de pilda sa ii ofere un culcus caldut intr-un loc special amenajat: “Rezervat cainilor vagabonzi”.

Omagiu pionierilor si voiajorilor

Pe data de 3 martie s-au implinit 37 de ani de cind a fost lansata sonda spatiala Pioneer 10.

Pentru cei carora acest eveniment li se pare ceva normal, trebuie mentionat ca Pioneer 10 este o parte a istoriei umanitatii si, mai mult decit atit, Pioneer 10 este un simbol al umanitatii, in multe aspecte. Pioneer 10 a fost prima sonda lansata de NASA care a parasit Sistemul Solar si care era programata sa isi incheie misiunea 25 de ani mai tirziu, pe 31 martie 1997. Cu toate acestea, acest obiect construit de om a reusit sa ii surprinda chiar si pe cei care i-au dat viata. Chiar si dupa cei 25 de ani de activitate, ea a continuat sa transmita inca 6 ani, pina pe 23 ianuarie 2003, cind ultimul ei semnal venea de la 12 miliarde de kilometri de Pamint.

Pioneer 10 a fost si prima sonda spatiala care a fost lansata in spatiu avind montata pe antena sa placa devenita deja celebra, cu un mesaj pentru fiintele extraterestre care l-ar fi putut intercepta. Placa este construita din aluminiu aurit ce contine un mesaj conceput de o echipa de oameni de stiinta condusi de binecunoscutul savant Carl Sagan. Placa contine siluetele unui barbat si ale unei femei alaturi de figura navetei (pentru a indica dimensiunea locuitorilor planetei fata de dimensiunile navetei), traseul navetei prin sistemul solar si informatii despre localizarea planetei fata de 15 pulsari, codificate metric in functie de tranzitia hiperfina a hidrogenului. Urmatoarele placi cu mesaje pamintene au fost trimise in spatiu cu Pioneer 11, Voyager 1.

Voyager 1, lansat in 1977 este in acest moment cel mai indepartat obiect construit de om aflat in spatiu. Ea a depasit deja 16 mii de miliarde de kilometri distanta fata de Pamint si este singura dintre cele patru sonde (Pioneer 10 si 11 si Voyager 2) cu care mai poate fi mentinut contactul. Ea va continua sa functioneze pina in anul 2025, dupa aproape 50 de ani in slujba omului. La bordul sau se afla o placa de aur inregistrata cu imagini si sunete de pe Pamint, alaturi de informatii codificate pentru citirea lor. Din acest punct de vedere, aceasta placa este mai degraba o capsula a timpului decit un mesaj pentru alte fiinte extraterestre care nu ar putea decodifica imaginile si sunetele sau care nu ar putea intelege semnificatia lor.

Atit Pioneer 10 cit si Pioneer 11, Voyager 1 si Voyager 2 au parasit deja sistemul nostru solar indreptindu-se catre alte constelatii, pe care le vor atinge in citeva milioane de ani. Este posibil ca dincolo de frontierele sistemului nostru solar sa nu fie nimeni care sa le intilneasca sau se vor distruge treptat pina cind cineva le va gasi. Un lucru e sigur: noi, pamintenii, nu le vom mai vedea niciodata, oriunde vor fi ajuns ele. Poate in final vor ramine doar ele, ca marturie a civilizatiei noastre si a dorintei noastre de a naviga printre stele. Desi ele nu ne-au putut descrie in cuvinte lucrurile extraordinare pe care le-au vazut, ele ne-au transmis, zi de zi, cu constiinciozitate, imagini desosebite si informatii pretioase privind spatiul, fara sa stie probabil cit de mult inseamna aceste lucruri pentru noi.

Aceste masinarii, tacute si docile, care ne-au servit zeci de ani si care au purtat in eter sperantele noastre, ale fiecaruia dintre noi, ca acolo, undeva, este cineva care ne aude si ne va raspunde, reprezinta mai mult decit culmile inteligentei si perseverentei umane. Ele reprezinta dovada ca spiritul omenirii poate fi transmis mai departe, in aceste lucruri mici dar marete, care, cine stie, intr-o zi vor putea sa isi poarte de grija singure, precum micutul Wall-e.

Poate ca intr-o buna zi, peste milenii, cind civilizatia noastra va ajunge sa calatoreasca in spatiu, oamenii isi vor aminti de ele si le vor ridica macar o simpla statuie de piatra ca omagiu.

• Pozitia actuala a sondelor spatiale Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2

A fost odata Radio Contact…

Ieri s-au implinit 19 ani de la infiintarea Radio Contact Romania. Pentru unii o zi normala, pentru altii, care au crescut cu Radio Contact, ca si mine, o zi speciala, iar pentru cei care au lucrat la Radio Contact probabil si mai speciala.

Am avut bucuria ca tocmai ieri sa primesc un mesaj pe blog din partea lui Alexandru Gheorghias, unul din oamenii care m-au invatat muzica, muzica veche si buna a anilor 60-70, alaturi de toti ceilalti: Cristi Tomescu, Alex Nita, Giuseppe Rossi, Adrian Anghel, Sorin Minghiat, Doina Ene, Cristian Nemteanu, Tony Tesiu, Vali Dragu, Serban Savu, Liana Stanciu, Radu Birsan, Bogdan Popescu, Andreea Ionescu, Cristi Schnebli, Cristi Dicianu, care mi-au format cultura muzicala la varsta la care tocmai ieseam dintr-o perioada in care nu stiam decit de muzica romaneasca si muzica internationala de pe postul bulgaresc. Oamenii au plecat si au venit, insa Contact a fost mereu postul de radio de care am ramas indragostit si care imi dadea un sentiment de apartenenta deosebit.

Pentru unii radioul nu mai inseamna mare lucru, astazi cind sunt atitea lucruri cu care iti poti ocupa timpul liber: calculator, home-cinema, discoteca sau televizor. E adevarat nici pentru mine acum radioul nu mai inseamna mare lucru dupa ce 11 ani am crescut cu Radio Contact. De la inchiderea lui nu am mai reusit sa ma atasez de nici un alt post de radio, chiar daca unii dintre cei de la Contact au plecat catre alte posturi. Insa timp de 11 ani ritualul zilnic de a ma trezi sau de a veni acasa, de la scoala sau servici, si de a deschide repede radioul ca sa ascult Morning has broken, Cutiuta cu vechituri, Un-doi joi, Contact matinal, Caleidoscop, Top 30, Music by Request, Top Dance Chic, De la blues la rock, Top Nostalgic, Top Slow sau Party All The Time, cu urechea lipita de boxe seara, cind trebuia sa dau radioul incet pentru ca ai mei se culcau, sau cind adormeam cu radioul deschis, in surdina, nu s-a mai repetat niciodata.

In urma lui, mi-au ramas doar caietele in care notam constiincios topurile sau bucatile decupate din ziar, cu editiile pe care le pierdusem sau cu stiri despre cei care lucrau la Radio Contact. Mi-au ramas abtibildul si posterul  cu delfinul albastru, vinilul pe care l-am primit ca premiu la emisiunea lui Cristi Tomescu si pe care mi l-a inminat Ami Constantinescu, versurile de la Tom’s Dinner dactilografiate de Andreea Ionescu si casetele cu muzica inregistrata de la radio.

Nu sunt un fetisist, nu am fost niciodata, insa uneori dau peste toate aceste amintiri si mi-as dori sa mai existe inca o data Radio Contact. Si sa aud din nou cum Liana Stanciu prezinta inca o emisiune de muzica italiana, intro-ul de la Top 30 sau Cutiuta cu vechituri, Cat Stevens cintind Morning has broken, vocea lui Sorin Minghiat, jingle-urile Radio Contact, Doina Ene prezentind cu frazele ei elegante o noua melodie, risul Andreei Ionescu in timp ce fredoneaza pe True Blue al Madonnei, Radu Birsan si Cristi Dicianu facind atmosfera vineri seara.

Chiar daca Radio Contact nu mai exista el continua sa emita in sufletul meu si sa ma inspire in fiecare zi. Microbul muzicii pe care mi l-a transmis imi da boala cea mai dulce din lume.

La multi ani Radio Contact!

 

Saturn 2008

Arhiva de poze de mai jos dateaza din 13 august 2008, dar pentru ca de abia astazi mi-am conectat mobilul la PC si mi-am adus aminte de ele, am decis sa incarc acest poze chiar daca sunt facute cu telefonul meu mobil si nu au o calitate deosebita. Sunt citeva poze ce imi aduc aminte de mare, de momente nostalgice si singuratice.